Oferă votul tău pentru proiectul ales și ajută primele 3 școli să câștige premii! Buzoienii si nu numai, sunt invitati sa sustina Liceul Tehnologic GRIGORE C. MOISIL

 Votarea se desfășoară în perioada 21 noiembrie 2023 - 20 decembrie 2023.

• Îți poți vota favoritul o singură dată pe zi și conform regulamentului competiției.
• Cele 5 proiecte cu cele mai multe voturi ajung în finală.
• Aceste 5 proiecte finale vor fi evaluate de un juriu format din 3 angajați NOARK Electric România.
• Anunțarea celor 3 câștigători va avea loc pe 16 ianuarie 2024 pe pagina concursului, rețelele de socializare și site-ul NOARK.

Buzoienii sunt invitati sa sustina proiectul tehnic al Liceului Tehnologic GRIGORE C. MOISIL (CLIC AICI PENTRU DETALII SI VOT).

Buzoienii (si nu numai) sunt invitati sa sustina participarea Mun. Buzau la premiile "Sustenability in Business"

🌟Municipiul Buzău este nominalizat la premiile ,,Sustenability in Business”, pentru inovație, cu proiectul ,,Strategia economiei circulare și prima școală circulară-Școala 11”. 

Mai multe detalii despre gală și proiecte aici: https://sustainabilityinbusiness.thediplomat.ro/

💚Puteți contribui ca Buzăul să devină câștigător, prin vot aici: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLScUz39Z29QcHxMiZmNVsf0MFwRkoZcIA2w0PBQFa7Bl2aKb5g/viewform

Programul Campionatului Mondial de fotbal

Joi, 14 iunie
Grupa A, ora 18:00: Rusia – Arabia Saudită (Moscova, Lujniki)
Vineri, 15 iunie
Grupa A, ora 15:00: Egipt – Uruguay (Ekaterinburg), TVR1/ TVR HD
Grupa B, ora 18:00: Maroc – Iran (Sankt Petersburg), TVR1/ TVR HD
Grupa B, ora 21:00:Portugalia – Spania (Soci), TVR1/ TVR HD
Sambata, 16 iunie
Grupa C, ora 13:00: Franţa – Australia (Kazan), TVR1/ TVR HD
Grupa D, ora 16:00: Argentina – Islanda (Moscova, Spartak), TVR1/ TVR HD
Grupa C, ora 19:00 – Peru – Danemarca (Saransk), TVR1/ TVR HD
Grupa D, ora 22:00: Croaţia – Nigeria (Kalinigrad), TVR1/ TVR HD
Duminica, 17 iunie
Grupa E, ora 15:00: Costa Rica – Serbia (Samara), TVR1/ TVR HD
Grupa F, ora 18:00: Germania – Mexic (Moscova, Lujniki), TVR1/ TVR HD
Grupa E, ora 21:00: Brazilia – Elveţia (Rostov), TVR1/ TVR HD
Luni, 18 iunie
Grupa F, ora 15:00: Suedia – Coreea de Sud (Novgorod), TVR1/ TVR HD
Grupa G, ora 18:00: Belgia – Panama (Soci), TVR1/ TVR HD
Grupa G, ora 21:00 – Tunisia – Anglia (Volgograd), TVR1/ TVR HD
Marti, 19 iunie
Grupa H, ora 15:00: Polonia – Senegal (Moscova, Spartak), TVR1/ TVR HD
Grupa H, ora 18:00: Columbia – Japonia (Saransk), TVR1/ TVR HD
Grupa A, ora 21:00: Rusia – Egipt (Sankt Petersburg), TVR1/ TVR HD
Miercuri, 20 iunie
Grupa B, ora 15:00: Portugalia – Maroc (Moscova, Lujniki), TVR1/ TVR HD
Grupa A, ora 18:00: Uruguay – Arabia Saudită (Rostov-pe-Don), TVR1/ TVR HD
Grupa B, ora 21:00: Iran – Spania (Kazan), TVR1/ TVR HD
Joi, 21 iunie
Grupa C, ora 15:00 – Franţa – Peru (Ekaterinburg), TVR1/ TVR HD
Grupa C, ora 18:00 – Danemarca – Australia (Samara), TVR1/ TVR HD
Grupa D, ora 21:00: Argentina – Croaţia (Novgorod), TVR1/ TVR HD
Vineri, 22 iunie
Grupa E, ora 15:00: Brazilia – Costa Rica (Sankt Petersburg), TVR1/ TVR HD
Grupa D, ora 18:00: Nigeria – Islanda (Volgograd), TVR1/ TVR HD
Grupa E, ora 21:00: Serbia – Elveţia (Kalinigrad), TVR1/ TVR HD
Sambata, 23 iunie
Grupa G, ora 15:00: Belgia – Tunisia (Moscova, Spartak), TVR1/ TVR HD
Grupa F, ora 18:00: Germania – Suedia (Soci), TVR1/ TVR HD
Grupa F, ora 21:00: Coreea de Sud – Mexic (Rostov), TVR1/ TVR HD
Duminica, 24 iunie
Grupa G, ora 15:00: Anglia – Panama (Novgorod), TVR1/ TVR HD
Grupa H, ora 18:00: Japonia – Senegal (Ekaterinburg), TVR1/ TVR HD
Grupa H, ora 21:00: Polonia – Columbia (Kazan), TVR1/ TVR HD
Luni, 25 iunie
Grupa A, ora 17:00: Uruguay – Rusia (Samara), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Grupa A, ora 17:00: Arabia Saudită – Egipt (Volgograd), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Grupa B, ora 21:00: Spania – Maroc (Kalinigrad), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Grupa B, ora 21:00 – Iran – Portugalia (Saransk), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Marti, 26 iunie
Grupa C, ora 17:00: Danemarca – Franţa (Moscova, Lujniki), , TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Grupa C, ora 17:00 – Australia – Peru (Soci), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Grupa D, ora 21:00 – Islanda – Croaţia (Rostov), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Grupa D, ora 21:00 – Nigeria – Argentina (Sankt Petersburg), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Miercuri, 27 iunie
Grupa F, ora 17:00: Mexic – Suedia (Ekaterinburg), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Grupa F, ora 17:00: Coreea de Sud – Germania (Kazan), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Grupa D, ora 21:00 – Serbia – Brazilia (Moscova, Spartak), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Grupa D, ora 21:00 – Elveţia – Costa Rica (Novgorod), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Joi, 28 iunie
Grupa H, , ora 17:00 – Senegal – Columbia (Volgograd), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Grupa H, ora 17:00 – Japonia – Polonia (Samara), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Grupa G, , ora 21:00. Anglia – Belgia (Kalinigrad), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Grupa G, ora 21:00: Panama – Tunisia (Saransk), TVR1 (TVR 2)/ TVR HD
Optimile de finală se vor disputa după următorul program:
Sambata, 30 iunie, ora 17:00 – locul 1 grupa C – locul 2 grupa D (Kazan)
Sambata, 30 iunie, ora 21:00 – locul 1 grupa A – locul 2 grupa B (Soci)
Duminica, 1 iulie, ora 17:00 – locul 1 grupa B – locul 2 grupa A (Moscova, Lujniki)
Duminica, 1 iulie, ora 21:00 – locul 1 grupa D – locul 2 grupa C (Novgorod)
Luni, 2 iulie, ora 17:00 – locul 1 grupa E – locul 2 grupa F (Samara)
Luni, 2 iulie, ora 21:00 – locul 1 grupa G – locul 2 grupa H (Rostov-pe-Don)
Marti, 3 iulie, ora 17:00 – locul 1 grupa F – locul 2 grupa E (Sankt Petersburg)
Marti, 3 iulie, ora 21:00 – locul 1 grupa H – locul 2 grupa G (Moscova, Spartak)
Sferturi de finală:
Vineri, 6 iulie, ora 17:00 – câştigătoarea meciului 1 din optimi – câştigătoarea meciului 2 din optimi (Novgorod)
Vineri, 6 iulie, ora 21:00 – câştigătoarea meciului 6 din optimi – câştigătoarea meciului 5 din optimi (Kazan)
Sambata, 7 iulie, ora 17:00 – câştigătoarea meciului 8 din optimi – câştigătoarea meciului 7 din optimi (Samara)
Sambata, 7 iulie, ora 21:00 – câştigătoarea meciului 3 din optimi – câştigătoarea meciului 4 din optimi (Soci)
Semifinale:
Marti, 10 iulie, ora 21:00 – câştigătoarea meciului 2 din sferturi – câştigătoarea meciului 1 din sferturi (Sankt Petersburg)
Miercuri, 11 iulie, ora 21:00 – câştigătoarea meciului 4 din sferturi – câştigătoarea meciului 3 din sferturi (Moscova/Lujniki)
Finala ”mică”:
Sambata, 14 iulie, ora 17:00 – echipa învinsă în semifinala 1 – echipa învinsă în semifinala 2 (Sankt Petersburg)
Finala
Duminica, 15, iulie, ora 18:00 – câştigătoarea semifinalei 1 – câştigătoarea semifinalei 2 (Moscova/Lujniki)

SCRISOARE DESCHISA - cel mai grav caz de răpire de persoane de la răpirea jurnaliștilor români încoace

ALIANTA CIVICA REVOLUTIA CURATA

Asociatia CER SENIN, Fratia BUCURESTENILOR, Asociatia ROMANILOR SINCERI

Scrisoare deschisa

Președintelui Romaniei

Domnule Președinte

Gruparea noastră, nesubvenționată decât de membrii săi și neafiliată nici unei alte organizații vă cere să vă implicați în cel mai grav caz de răpire de persoane de la răpirea jurnaliștilor români încoace.

Cazul familiei Bodnariu este, alături de celelalte cazuri de acest gen, este un act pur de răpire de către statul norvegian a unor cetățeni români.

Considerăm că este cazul ca întregul aparat diplomatic, serviciile secrete românești, întreaga societate civilă au obligația constituțională de a-și proteja proprii cetățeni.

Lipsa de acțiune a autorităților este un act flagrant de complicitate cu răpitorii, iar diferențele culturale sau conflictul de civilizații nu pot fi invocate împotriva realității absolut naturale prin care copiii trebuie să fie alături de părinți.  

Statul Norvegian este în această situație considerat de noi, Alianța Civică REVOLUTIA CURATA un stat de tip terorist, fiindcă orice act de răpire de personae este prin natura sa un act terrorist. Ca membră a NATO, România are obligația să lupte împotriva terorismului, fie el și de stat.

Considerăm că implicarea domniei voastre nu este doar un act de bunăvoință ci este o obligație constitușională pe care o aveți și deasemenea ea rezultă și din Tratatele Internaționale la care România este parte.

Deasemenea Alianta Civică REVOLUTIA CURATA califica actul răpirii copiilor familiei Bodnariu un act TERORIST și deasemenea califică statul norvegian drept un stat de tip fascist. Care este în acest caz diferența dintre statul acesta și statul Islamic?

PRESEDINTE

Alex Oprea

AMINTIRI DESPRE O FLOTA PIERDUTA

 Cititi si:

1. Activitatea infractionala a lui Traian Basescu in Dosarul Flota.pdf
2. Nota de  constatare, Dosar Flota.doc

La începutul anului 1990, Flota maritimă de transport deţinea 288 nave, cu un tonaj de 5.614,0 mii tdw., restructurată astfel :

– 188 cargouri de mărfuri generale – 1.444 mii tdw. (25,6%);
– 12 tancuri petroliere – 1.090 mii tdw. (19,5%);
– 70 mineraliere – 2.979 mii tdw. (53,2%);
– 18 nave specializate – 101 mii tdw. (1,7%).
În funcţie de anii de vechime, situaţia se prezenta astfel:
– 30 nave sub 5 ani (10,4%);
– 69 nave între 5 – 10 ani (24,1%);
– 91 nave între 10 – 15 ani (31,1%);
– 44 nave între 15 – 20 ani (15,3%);
– 54 nave peste 20 ani. Din datele statistice de mai sus rezultă că doar 10,4% din totalul flotei era reprezentat de navele noi, celelalte nave fiind vechi (55,2%) sau foarte vechi (peste 15 ani vechime: 34,2%).
Uzura fizică şi morală a navelor vechi şi foarte vechi a avut efect atât asupra volumului cheltuielilor de întreţinere (la încheierea contractelor de asigurare, unde se percepeau prime mari la valori de asigurare scăzute), cât şi la angajarea navelor, caz în care erau preferate navele cu vechime sub 5 ani şi se refuzau navele mai vechi de 15 ani.
Din punct de vedere al organizării, flota maritimă de transport era administrată de două companii de navigaţie: Întreprinderea de Exploatare a Flotei Maritime (I.E.F.M.) „Navrom“ Constanţa – 275 nave (5.380,0 mii tdw.) şi Întreprinderea de Comerţ Exterior (I.C.E.) „Navlomar“ Bucureşti – 11 nave (225,0 mii tdw.). De asemenea, exista şi compania mixtă „Roliship“ – 2 nave (9.600,0 tdw.), la care 51% din acţiuni erau deţinute de I.E.F.M. „Navrom“ Constanţa, iar 49% din acţiuni aparţineau companiei libiene „Lafico“.
Până la sfârşitul anului 1989, activitatea flotei maritime de transport a fost monopol de Stat, reprezentat prin I.C.E. „Navlomar“ Bucureşti, care prelua prin contracte de cărăuşie mărfurile aparţinând întreprinderilor de comerţ exterior.
La 1 ianuarie 1990, cu toate că flota maritimă (în special cea de petroliere şi mineraliere) era intens exploatată, I.E.F.M. „Navrom“ Constanţa înregistra o datorie externă de 29 milioane dolari, factor valutar care, pe lângă cei de ordin tehnic şi strategic, a afectat serios activitatea întreprinderii şi a flotei maritime româneşti. La aceste datorii externe trebuie adăugată lipsa de capacitate a I.E.F.M. „Navrom“ în achitarea primelor de asigurare (în anul 1990, doar 50% din nave erau asigurate).
Un alt aspect legat de situaţia flotei maritime comerciale este cel referitor la calitatea şi fiabilitatea navelor.
Deoarece mai mult de 87% dintre acestea erau construite în şantiere navale româneşti şi aveau în dotare motoare, mecanisme, aparataje şi echipamente autohtone, navele se aflau cu mult sub standardul mondial de calitate şi foarte multe nu erau omologate de instituţiile abilitate.
Starea tehnică precară a navelor româneşti, lipsa de dotare în conformitate cu rigorile regulilor şi convenţiilor internaţionale, lipsa acută a pieselor de schimb au fost cauzele cele mai importante care au dus la o utilizare scăzută a parcului naval şi, implicit, la o creştere a cheltuielilor (navele erau angajate la navluri mici şi asigurate la prime mari).
În anul 1990, în baza Decretului-lege nr. 50/ 1990, 24 de nave au fost vândute de I.E.F.M. „Navrom“ Constanţa, dintre care 19 aveau expirată durata de exploatare normată.
.

În august 1990, conform H.G. nr. 494/ 9 mai 1990, I.E.F.M. „Navrom“ Constanţa a fost divizată în trei societăţi comerciale pe acţiuni: S.C. „Petromin“ S.A. (specializată în exploatarea navelor petroliere şi mineraliere), S.C. „Navrom“ S.A. (specializată în exploatarea cargourilor de mărfuri generale) şi S.C. „Romline“ S.A. (specializată în exploatarea navelor portcontainere, ro-ro, ferry-boat şi cargouri de mărfuri generale), care şi-au împărţit navele în baza unui protocol semnat la 9 august 1990. Ulterior, cele trei companii au fost transformate în societăţi comerciale pe acţiuni, specializate în transporturi de mărfuri şi pasageri, cu nave proprii sau închiriate, exploatarea mineralierelor şi petrolierelor, activităţi de brokeraj, repararea, cumpărarea şi vânzarea de nave.
În principal, cele trei companii nou înfiinţate şi-au stabilit şi orientat strategiile pentru depăşirea situaţiei de criză în care se afla flota maritimă românească, au dezvoltat diverse forme de cooperare şi au avut câteva prevederi comune. Acestea constau în reorientarea transportului maritim spre alţi parteneri (în situaţia în care relaţiile de import şi export/ navă se reduseseră la 40% faţă de anul 1989), obţinerea de credite de la bănci străine (cu prioritate pentru reparaţii şi retehnologizări, în situaţia în care băncile româneşti încă nu acordau credite pe termen lung, cu termen de graţie), finalizarea prin eforturi proprii a navelor aflate în construcţie în diferite şantiere navale româneşti, (circumstanţă în care, conform H.G. nr. 740/ 1990, navele fuseseră scoase de la creditele bugetare), reorientarea strategiei de exploatare a navelor prin cooperarea cu companii străine cu experienţă în acest domeniu şi în condiţiile economiei de piaţă, vânzarea navelor vechi sau scoase din exploatare.
La sfârşitul anului 1993, flota maritimă românească deţinea 244 de nave, totalizând 5.303.664 tdw. (94% faţă de 1 ianuarie 1990), structurate astfel: – „Navrom“: 84 nave (691.860 tdw.) şi deţinea 51% acţiuni în cadrul societăţii mixte „Roliship“ (6 nave – 28.800 tdw.), „Romline“: 77 nave (630.968 tdw.), „Petromin“: 70 nave (3.742.546 tdw.) şi deţinea 50% acţiuni în cadrul unor societăţi mixte (6 nave – 517.954 tdw.). De asemenea, existau cinci companii cu capital privat: 13 nave (238.290 tdw.). În perioada 1990-2001, în şantierele navale româneşti au fost construite 19 nave (702.000 tdw.), dar, fapt demn de reţinut, procesul de fabricaţie a acestora era început înainte de 1990!
În octombrie 2001 erau înscrise sub pavilion românesc 45 de nave (564.843 tdw.), adică 10% din cele existente la 1 ianuarie 1990, în următoarea structură: companii cu capital majoritar de stat: 12 nave (176.031 tdw.), companii de capital privat: 33 nave (388.812 tdw.).
Construcţiile de nave maritime şi fluviale, precum şi transporturile pe apă şi au fost puternic influenţate de transformările structurale, în toate planurile societăţii româneşti, începând cu decembrie 1989, provocate de toate disfuncţionalităţile inerente procesului de tranziţie la economia de piaţă.

.
Principalele cauze care, în mod esenţial, au contribuit la degradarea gravă şi ireversibilă a flotei româneşti, au fost următoarele: - incapacitatea de adaptare la şocul descentralizării conducerii activităţii socio-economice;
– retragerea totală a Statului Român de la susţinerea intereselor maritime naţionale, situaţie care se menţine şi în prezent, deşi în toate statele lumii flota maritimă reprezintă unul dintre cele mai importante obiective strategice;
– lipsa unui program legislativ adecvat, care să permită mişcarea flotei pe pieţele maritime atât din perspectiva legislaţiei naţionale, cât şi a celei internaţionale;
– imobilitatea şi lipsa de profesionalism a reprezentanţilor F.P.S. faţă de specificul shipping-ului, evaluarea incorectă a patrimoniului, idei preconcepute privind capitalul privat, etc.;
– uzura fizică şi morală avansată a navelor maritime, evidenţiate de productivitatea redusă a navelor, consumuri specifice de combustibil peste valorile uzuale pe plan mondial, lipsa pieselor de schimb, fiabilitatea scăzută a sistemelor de bord;
– mecanismul economic-financiar neadaptat la cerinţele de piaţă şi la rigorile transportului maritim internaţional, ceea ce a determinat acumularea unor importante datorii ale societăţilor de transport maritim şi blocarea actvităţilor curente din cauza lipsei resurselor financiare;
– lipsa unei strategii naţionale privind flota maritimă.
Până în anul 2001, în România nu era specializată nicio bancă pentru activitatea de shipping, astfel că întreaga activitate de credite româneşti s-a efectuat prin bănci, care nu aveau cunoştinţe despre necesităţile şi practicile navale. De asemenea, nici în domeniul garantării creditelor pentru investiţii acordate de băncile din străinătate nu exista o legislaţie coerentă.
.

La toate acestea trebuie avut în vedere faptul că, în anul 1993, a fost adoptat Memorandumul de la Paris, document prin care statele Comunităţii Europene au stabilit unele principii de guvernare a navigaţiei, în vederea creşterii siguranţei acesteia, protejarea mediului înconjurător şi existenţa unui anumit standard al condiţiilor de muncă de pe piaţa navelor aflate sub aceste prevederi. În aceste condiţii, având în vedere starea tehnică necorespunzătoare a navelor româneşti, după anul 1993 doar 10% dintre aceste nave (în special cele retehnologizate în cadrul cooperărilor externe) mai puteau accesa porturile ţărilor membre ale Comunităţii Europene fără a fi arestate/ reţinute de instituţiile abilitate, până la remedierea defecţiunilor sau schimbarea echipamentelor necorespunzătoare. La 11 ianuarie 1993, companiile de navigaţie „Navrom“, „Petromin“ şi „Romline“ au fost scoasede sub controlul Ministerului Transporturilor, prin trecerea a 70% din capital la F.P.S. şi a 30%, la Agenţia Naţională pentru Privatizare.
Trecerea flotei l F.P.S. şi A.N.P. – două instituţii create să vândă tot ce deţineau în evidenţe – arăta clar că regimul de atunci nu avea alt interes decât să înstrăineze navele. Ceea ce s-a întâmplat mai apoi a fost în logica haosului promovat de F.P.S. în economie. Destinul tragic al flotei naţionale nu s-a deosebit cu nimic de soarta celor mai multe dintre unităţile industriale şi agricole aflate în portofoliul instituţiei amintite.
De la 11 ianuarie 1993 şi până în anul 2001, Statul Român (prin F.P.S., ulterior AVAS) s-a străduit să falimenteze companiile „Navrom“ şi „Romline“ şi să vândă flota de 82 nave, cu o capacitate totală de 4.096.750 tdw., a C.N.M. „Petromin“, fără să pună altceva în loc. Astfel, România a devenit singura ţară care a reuşit performanţa de a ieşi de pe harta maritimă a lumii, distrugând, în mai puţin de un deceniu (1993-2003), flota pe care, cu enorme sacrificii financiare, tehnice şi umane, s-a străduit să o formeze – prin achiziţii şi construcţii – în decursul unui secol! Demn de precizat este faptul că, potrivit evidenţelor, în decembrie 2010 se aflau în exploatare peste 110 nave (cargouri, mineraliere şi petroliere construite în perioada 1971-1990) din fosta flotă comercială maritimă a României, toate acestea fiind sub pavilioane străine şi în proprietatea a diverşi armatori!
.
În privinţa flotei fluviale româneşti, situaţia este diferită faţă de cea înregistrată de flota maritimă, neputându-se vorbi despre dispariţia acesteia.
Schimbarea de regimuri politice, cu efect implicit de trecere de la economia centralizată la economia de piaţă, scăderea producţiei industriale şi reducerea programului de investiţii au fost cauze care au provocat reducerea drastică a traficului fluvial. De asemenea, embargoul impus Iugoslaviei (1992-1995) şi blocarea Dunării la Novisad, (începând cu aprilie 2000), au fost evenimente al căror efect s-a repercutat negativ asupra traficului fluvial, trafic care asigura circa 70% din veniturile companiilor de navigaţie.
La aceste cauze se pot adăuga neasigurarea fondurilor necesare pentru dezvoltarea şi modernizarea parcului de nave şi starea tehnică sub standard a celor mai multe dintre navele fluviale, care, fiind construite în perioada 1970 – 1985, multe dintre acestea, prezentau uzură fizică şi morală avansată.
În octombrie 2001, peste 80% din flota fluvială era gestionată de companii private.
În ceea ce priveşte Flota de Pescuit Oceanic, construită parcă în conformitate cu sloganul propagandistic „Nici o masă fără peşte oceanic!“, din aceasta nu a mai rămas nimic, cazul privatizării Companiei Române de Pescuit Oceanic (C.R.P.O.), provocând o adevărată reacţie în lanţ.
În urma unei anchete a fost descoperită o întreagă contrabandă cu nave din patrimoniul companiei. Ca şi în cazul „Petromin“, dosarul „C.R.P.O.“ ascunde, dincolo de evidentele abateri de la lege, comise de managerul societăţii şi de cumpărătorii „strategici“, acte de corupţie necercetate până la capăt. Concluziile anchetei au condus spre vârfurile F.P.S. şi chiar mai departe.
„Compania a fost vândută de F.P.S., care deţinea 51% din acţiuni, către doi cetăţeni greci (Ioannis Dimakos şi Theodoros Lades), pentru suma de un milion de dolari, către sfârşitul anului 1997. Cu toate acestea, grecii au reuşit să valorifice patrimoniul C.R.P.O., în urma unui acord semnat de ei cu conducerea F.P.S., încă de la jumătatea anului 1997. La acea dată, fusese demarată procedura de declarare a falimentului societăţii, pentru că aceasta nu putea onora o datorie de 8 milioane de dolari către o bancă austriacă. Ancheta Poliţiei a evidenţiat un lung şir de falsuri în acte şi vânzarea pe nimic a Flotei româneşti de Pescuit Oceanic.

Rechizitoriul întocmit în anul 1998, prin care erau acuzaţi Ion Crişan – fost manager al C.R.P.O. (în perioada 12 aprilie 1996 şi până la sfârşitul anului 1997), Theodoros Lades şi Ioannis Dimakos – cumpărătorii companiei, a adus în atenţie responsabilitatea şi «contribuţia» şefului de atunci al F.P.S. (Sorin Dimitriu), dar nu a fost incriminată nicio faptă a acestuia. Singurul «peşte din banc» căzut în «plasă» a fost un simplu expert F.P.S. De asemenea, din ecuaţie mai făcea parte Ministerul Industriei, care a emis avize pentru scoaterea din ţară a două nave (sub pretextul unor necesare reparaţii, care ar fi trebuit efectuate într-un port din Grecia). Potrivit aceloraşi cercetări, Tribunalul Tulcea l-a numit administrator al C.R.P.O. pe Ioannis Dimakos, în decembrie 1997, fără să verifice dacă acesta a achitat contravaloarea acţiunilor cumpărate de la F.P.S. (termenul limită era la 12 ianuarie 1998). Totodată, acelaşi tribunal a inclus pe lista creditorilor C.R.P.O. firma «Harmony Shiping International» s.r.l. din Constanţa, ai cărei patroni erau Dimakos şi Lades, fără să existe documente care să ateste această calitate“.
.
În prezent, pavilionul românesc mai este arborat doar pe petrolierul „Histria Topaz“, ex-„Bucşani“ (39.184 tdw., construit în anul 1987), cargoul „Albatros“, ex-„Dej“ (8.750 tdw., construit în anul 1977), navele tip ferry-boat „Eforie“ (12.000 tdw., construită în anul 1991) şi „Mangalia“ (12.000 tdw., construită în anul 1988), precum şi navele tip ro-ro „Sammarina A“, ex-„Păltiniş“ (3.974 tdw., construită în anul 1984) şi „Sammarina M“, ex-„Paşcani“ (4.100 tdw., construită în anul 1982).
Oficial, singurii armatori ai României sunt „Petrom“ (deţine nava „Histria Topaz“), C.F.R. „Marfă“ (deţine navele ferry-boat „Eforie“ şi „Mangalia“) şi afaceristul Stere Samara, care a deţinut navele tip ro-ro „Sammarina M“ şi „Sammarina A“, pe care le-a vândut, însă, unor firme de investiţii financiare din Panama, care nu au solicitat radierea de sub pavilion românesc. De asemenea, la aceştia se mai adaugă firma „Mihei Shipping“ a armatorului Andrian Mihei.
. Aşadar, din întregul parc de nave ale flotei maritime comerciale, care reprezenta o mândrie naţională înainte de 1990, doar şase nave mai arborau drapelul tricolor, în iunie 2010, ceea ce, practic, nu mai reprezintă o flotă.
Cu umor negru, marinarii flotei româneşti au denumit-o „Bermude“, aceasta dispărând „misterios“ într-o zonă localizată într-un triunghi ale cărui vârfuri, numite Tranziţie – Corupţie – Incompetenţă, s-au aflat situate în România anilor ’90.

.

. O rază de speranţă poate fi iniţiativa Ligii Navale Române, care, în luna mai 2010, a lansat proiectul „Maritima 2010“ pentru readucerea României în clubul ţărilor cu flote înregistrate sub pavilion naţional, iniţiativă susţinută de Ministerul Transporturilor, Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, companiile de navigaţie, de crewing şi de agenturare, Sindicatul Liber al Navigatorilor şi instituţiile de învăţământ marinăresc. .

1. Cf. specialiştilor englezi, flota României era a 4-a din lume la acea dată; potrivit altor clasamente şi opinii, flota românească era a 9-a sau a 10-a din lume.
2. Din total, 105 unităţi navale erau scoase din exploatare pentru reparaţii sau casare, iar 47,6% ridicau probleme de retehnologizare.
3. Cf. documentului „Organizarea, starea tehnică şi exploatarea flotei maritime în perioada 1990-1996“, emis în septembrie 1997 de Ministerul Transporturilor.

Constantin Cumpana, Corina Apostoleanu:  Amintiri despre o flota pierduta, vol. II – Voiaje neterminate, 2011, Editura Telegraf Advertising, Constanta.

Documente ÎNGROPATE ani de zile: Traian Băsescu a coordonat personal afacerea ALRO. De ce NU TREBUIA privatizată societatea

Fapte de corupţie fără precedent în România, descoperite în afacerea ALRO. Trei magistraţi din România vorbesc de abuzuri grave, iar documentele arată că preşedintele ţării încalcă legea fundamentală, Constituţia.

Dezvăluirea a fost făcută luni, la emisiunea Sinteza zilei, de la Antena 3.

Documente îngropate timp de ani de zile arată legături, abuzuri şi modul în care un grup de interese foarte puternic, un grup de oligarhi din Rusia, face un plan foarte meşteşugit de a pune mâna pe toate fabricile de aluminiu din estul Europei.

Ruşii se gândesc cum să mascheze această operaţiune şi, drept urmare, fac nişte companii în Israel şi alte două state.

Totul a început în 1999. O hotărâre de guvern de la noi arată că, într-un mod incredibil, se stabileşte că un singur om avea să hotărască să folosească instituţiile statului pentru nişte privatizări strategice.

Persoana respectivă, care îşi semnează această împuternicire - o hotărâre de guvern, hotărâre ce trebuie făcută cu Banca Mondială - este Traian Băsescu.

Absolut întâmplător, la Banca Mondială lucra Theodor Stolojan, iar Theodor Stolojan avea nişte acţiuni la o companie care era într-o legătură strânsă cu ALRO.
Un al nume implicat în această afacere este cel al lui Valeriu Stoica, cel care va oferi consultanţă celor de la ALRO.

În plus, multe dintre informaţiile din aceste dosare sunt secrete.

Cei trei magistraţi din România, respectiv Angela Ciurea, Ciprian Nastasiu şi Eugen Iacobescu, spun că în acest dosar sunt fapte de corupţie fără precedent în România.

Dacă iniţial, cifra vehiculată era de 4 milioane euro, un înalt magistrat român Eugen Iacobescu spune că, de fapt, s-au dat 10 milioane de euro. Şpaga ar fi fost dată de ruşii de la ALRO şi ar fi mers spre persoanele care negociau.

Banii ar fi fost daţi la un hotel din România, unde erau şi Elena Udrea şi Theodor Stolojan.

Magistratul Ciurea susţine că nu poţi face anchete atunci când acestea ajung la un nivel înalt. Ea spune că a fost chemată în biroul şefei ei, Laura Codruţa Kovesi, care i-ar fi spus să oprească ancheta.

În videoul de mai jos, puteţi vedea hotărârea de guvern contrasemnată de Traian Băsescu, ca ministru al Transporturilor.

De ce nu trebuia privatizată ALRO

HG 563 din 15 iulie 1999, privind aprobarea Strategiei naţionale de privatizare pentru anul 1999, prevedea restructurarea societăţilor mari care înregistreză pierderi, ALRO NEÎNCADRÂNDU-SE în această categorie, pentru că din 1998, societatea a realizat profituri considerabile.


 

Astfel, ALRO nu se putea încadra la această privatizare, pentru că a fost profitabilă în ultimii şase ani.

Mai mult, potrivit HG 1133 din 15 noiembrie 2001, strategia de privatizare a societăţii ALRO SA Slatina a devenit secretă.

Proiectul Vostok: Preluarea industriei de aluminiu din România

In asteptarea terminarii "imunitatii" presedintelui Romaniei, va prezentam aspecte din biografia sa (Episodul 2)

"Am fost legătura superioară a ofiţerului special Traian Băsescu”

Călătorind cu treburi prin judeţele patriei, am avut prilejul să-i cunosc pe doi dintre ofiţerii structurii speciale de informaţii care l-au avut în legătură operativă secretă, cu “aprobare de partid”, pe cetăţeanul Traian Băsescu.
Am ţinut să fac această ultimă precizare fiindcă membrii Partidului Comunist nu puteau fi recrutaţi ca informatori, dar puteau primi sarcină politică “să sprijine organele securităţii statului pentru apărarea cuceririlor revoluţionare ale poporului muncitor, împotriva uneltirilor cercurilor imperialiste şi ale agenturilor acestora”.
Cu vădită curioziate, i-am întrebat dacă au mai avut prilejul să-şi întâlnească preţiosul colaborator după ce ni l-am ales preşedinte. Unul mi-a răspuns afirmativ, celălalt s-a eschivat cu o grimasă plină de subînţelesuri. Cum a fost revederea? L-am întrebat pe fostul combatant al contrainformaţiilor externe, cel care mi-a confirmat că s-a văzut cu preşedintele, pe la începutul primului său mandat. Cam inconfortabilă, a fost răspunsul. De cum am fost faţă în faţă, Traian Băsescu şi-a intrat în rolul şi poziţia anterioare faţă de mine şi m-am simţit foarte jenat. Chiar l-am făcut atent: “Ce dracu’, acum sunteţi preşedintele României, eu nu mai sunt ce-am fost şi nu m-aţi chemat la o întâlnire, ca pe vremuri”.
Altceva, însă, m-a pus pe gânduri. Ambii ofiţeri mi-au spus că ei nu l-au votat pe Traian Băsescu. Şi nu l-au votat fiindcă ştiau ce-i poate pielea. Nu au dorit să aducă în discuţie prea multe fapte din trecutul colaborării sale, mult mai complexe decât s-ar crede, cu Securitatea. Au ţinut, în schimb, să-mi recomande portretizarea vitriolantă pe care Valentin Nicolau, fost director general al Televiziunii Române, i-a făcut-o preşedintelui. Am căutat-o şi am găsit cea mai profundă şi expresivă “fişă de evaluare caracterială şi comportamentală” a cetăţeanului-preşedinte.
“Traian Băsescu nu a fost niciodată un personaj dedublat, nu a fost dr. Jekyll şi mr. Hyde ai politicii româneşti. A fost, simplu, farsorul cel mai seducător, pentru că întruchipează deopotrivă mitocănia şi şmecheria periferiei. Te minte cu neruşinare, făcându-te între timp la buzunar, fără să i se mişte vreun muşchi pe faţă. Devine expresiv ca un cioclu doar când anunţă o nouă tragedie pentru români sau când, asemenea unui clovn hâd, îl apucă hăhăitul spasmodic la auzul propriei glume grosolane. După ce ai avut de-a face cu el, eşti mai sărac şi mai umilit. Cum periferia domină numeric centrul, plus trădarea intelectualilor care au validat mişeleşte „un pseudo-Cezar care de fapt e însuşi Mamona”, s-a creat premisa recunoaşterii populare într-o democraţie de tip Vacanţa Mare. La suprafaţă – manelismul politic Traian Băsescu cu şpriţ şi dansuri din buric, dedesubt – bani mulţi şi putere ameţitoare.
Fiind un rău viguros, Traian Băsescu a fost revelatorul trădărilor, meschinăriilor şi neputinţelor româneşti. Răscolind murdăria din subsolurile societăţii, a favorizat aducerea la suprafaţă a mizeriilor şi a făcut purulente bubele ascunse. Pare a fi şi singurul beneficiu care va rămâne după el. Preşedintele-jucător a fost şi rămâne doar un preşedinte-impostor pus pe harţă şi jaf şi care din joacă a falimentat o ţară, a flămânzit un popor. A jucat destinul ţării la ruleta istoriei personale, mizând totul pe blond. Crimele sale sunt cu premeditare, chiar dacă lasă să se-nţeleagă că ştie ce spune, dar habar n-are ce face. Disipează vinovăţia democratizând eroarea şi proasta guvernare, cu scopul de a arunca propria culpă în cârca unei conduceri colective reprezentate de Guvern şi de Parlament, la modul general, de clasa politică manipulată de moguli.
După modelul preşedintelui, guvernarea a prefăcut minciuna, nedreptatea şi jaful în principii călăuzitoare. Devenit captiv camarilei lui Traian Băsescu, statul român şi-a modificat personalitatea şi comportamentul după chipul strâmb al stăpânului. Vedem un Cotroceni în permanent delir, la Palatul Victoria, un Gâgă întors cu cheia, iar pe intelectualii de serviciu ai puterii cum se chinuie să-şi ridice propriile statui la televiziunea publică. Spectacol sinistru al unei puteri monstruoase şi caraghioase în acelaşi timp. Totodată, cei care nu s-au lăsat mânjiţi cu portocaliu nu reuşesc decât să supravieţuiască. Aşa a ajuns pesimistul să spună „Mai rău nu se poate!”, iar optimistul să-i răspundă „Ba se poate!”
Până de curând n-am putut să-mi explic ce i-a împins pe români, în urmă cu un veac şi jumătate, să aducă şi să accepte un domn străin. Experienţa trăită în epoca Băsescu mă face să cred că atunci, ca şi acum, au fost suficiente motive. Doar că acum, altfel decât atunci, domnitorii nu se mai importă. Este suficientă binecuvântarea ce-o primeşte cel care se-nchină in directia din care bate vantul, pentru a ajunge vătaf peste feuda românească.
Băsescu e o pacoste pentru România, s-au lămurit cei mai mulţi.Problema e cine vine după? Are cine să-l înlocuiască, există un lider credibil şi capabil de a guverna altfel? În pofida faptului că Traian Băsescu a coborât standardul de preşedinte atât de jos, încât cetăţeanul s-ar mulţumi cu oricine numai să se vadă scăpat de pacostea hăhăitoare, nici un nume-alternativă nu stârneşte cu adevărat entuziasmul. Asta îi dă posibilitatea lui Traian Băsescu să-şi pregătească succesorul în care se va reîncarna. Cu banii strânşi din furăciuni, cu serviciile Serviciilor şi sprijinul retelelor criminalitatii transnationale, românii vor fi determinaţi să aleagă iarăşi răul cel mai mic, bucurându-se că trăiesc în democraţie, proslăvind economia de piaţă. Abia după alegeri vor constata că „răul cel mai mic” creşte uluitor de repede.”
O primă reflecţie, care s-a impus de la sine: ce destin tragic i-a fost dat poporului pe care îl conduce, dacă ţinem seama cât de rapid şi exponenţial s-a autoclonat Traian Băsescu în maimuţele clasei politice româneşti.
A doua reflecţie, absolut necesară: cum putea să se manifeste un astfel de caracter şi personalitate în ipostaza de colaborator al Securităţii? Câte ceva s-a mai aflat şi se ştie că vocaţia sa spre delaţiune nu avea egal în Compania Navrom, iar dorinţa de a face rău, de a provoca şi înscena crea mari îngrijorări şi rezerve ofiţerilor care l-au avut în legatură. Sursa “Piratul” a fost foarte prolifică.
A treia reflecţie, corolar al anterioarelor: ce putea să facă un astfel de personaj malefic, ştiindu-se sub o puternică protecţie secretă a Securităţii?
Găsim răspunsul în prezentul nostru şi în mărturia ofiţerului care s-a simţit îndatorat să-i spună lui Băsescu să se comporte ca un preşedinte, nu ca un informator.
Cum a fost verificat candidatul la preşedinţia României, Traian Băsescu, sub aspectul colaborării cu Securitatea?
La 19 noiembrie 2004, Gheorghe Onişoru, preşedintele Colegiului CNSAS, s-a deplasat la Arhivele Ministerului Apărării Naţionale din Piteşti, unde a studiat, în original, documentul “U.M. 02510 Mangalia, Serviciul 1 Jurnal pntru reteaua informativa 1972-1980″ . Din pagina 65, poziţia 3990 a extras următoarele date:
Numele si prenumele: BASESCU TRAIAN
Categoria: colaborator
Denumirea U.M. sau ofiterul care a efectuat recrutarea: Lt.col. TUDOR GHEORHE
Semnatura de primire a copertilor doarului de colaborator sau numarul adresei de expediere: Borderou nr.001744/ 09.11.73
Data incetarii legaturii: 27.09.76
Numele si prenumele: BASESCU TRAIAN
Categoria: colaborator
Denumirea U.M. sau ofiterul care a efectuat recrutarea: Lt.col. TUDOR GHEORHE
Semnatura de primire a copertilor doarului de colaborator sau numarul adresei de expediere: Borderou nr.001744/ 09.11.73
Data incetarii legaturii: 27.09.76
Data clasarii la arhiva/ predarii la alta unitate: Transferat la Inspectoratul Judetean Constanta – Securitate, cu adresa nr. 00151392/29.09.1976
În etapa următoare, CNSAS a solicitat Serviciului Român de Informaţii Dosarul Fond Retea privind pe Basescu Traian.
Generalul Sorin-Marius Brateanu, şeful Secretariatului General al SRI (unitatea deţinătoare a arhivelor Securităţii), l-a convocat la “un drink” pe Gheorghe Onişoru şi i-a dat spre studiu dosarul de colaborator al numitului Băsescu Traian, după care, de comun acord, au încheiat şi semnat actul de clasificarea dosarului ca fiind de interes pentru securitatea naţională. Apoi, generalul a semnat şi a trimis la CNSAS adresa prin care comunica: “Basescu Traian nu este cunoscut in evidentele S.R.I.”.
Dar în alte evidenţe? În ianuarie 1990, când s-a percheziţionat seiful şefului Centrului de Informaţii Externe, s-a găsit şi o adresă aministrului Apărării Naţionale în care se specifica: “[...] Urmare a incetarii misiunii pentru care fost detasat [...] dispuneti restituirea dosarului maiorului [rez.] Basescu Traian”.
Povestea acestui dosar este cu adevărat complicată. Piese grele din el au traversat Atlanticul şi au fost puse în mişcare, ori de câte ori, constrâns de obligaţii anterioare, “Piratul” avea cap compasul deviat de anomaliile magnetice est-siberiene.
Stan Leuca
sursa: Cotidianul.ro

http://www.cotidianul.ro/am-fost-legatura-superioara-a-ofiterului-special-traian-basescu-145388/ 

Incep oamenii sa vorbeasca... O sa fie interesant sa vedem, sa auzim, sa ni se confirme toate suspiciunile noastre. Faptele acestui ... viitor beneficiar al CP si CPP.

(Va urma)